Acum vreo doi ani am inceput sa nu ma mai uit la televizor decat la anumite canale, pe celelalte blocandu-le ca sa nu mai nimeresc nici din greseala prin ele. Stiu ca toata lumea care vrea sa se dea desteapta, de vita nobila, dintr-o specie rasata aflata deasupra vulgului, spune “eu ma uit pe Discovery; nu ma uit la toate prostiile de la tv”. Neavand astfel de dorinte de preamarire, nici macar ascunse de mine insami, ci dintr-o nevoie interioara de umplere a golului timpului, canalele la care ma mai uitam erau cele gen discovery, travel, national geographic si unele canale de filme.
Pasul urmator a venit natural, asadar de vreun an nu mai am deloc televizor in casa. A fost o alegere facuta cu trei sferturi de dorinta si un sfert de vointa. Sfertul de dorinta neacoperit isi mai facea simtita nevoia de televizor, dar cum obisnuinta e mama invatarii, s-a adaptat repede restului si am devenit un intreg fara televizor.
Si acum apare dilema la care n-am gasit inca un alt raspuns decat stratagema “ocolirea”, dar care nu mi se pare a fi o solutie viabila, pe termen lung. La fiecare pas interactionezi cu oameni… macar de sarbatorile sfinte, Paste si Craciun, daca nu si de cele duminicale, sfinte si ele dealtminteri. Problema si dilema este cum scapi de televizorul din interiorul oamenilor. Au oamenii niste circuite integrate conectate la toate canalele scurgatoare de stiri, noutati de viata buna, la care vor sa te conecteze si pe tine. Si vrand, nevrand, iata-te din nou tusti! in televizor. Si cand cu toata forta bratelor mele refuz intrarea in cutiuta si opun rezistenta si le explic repetitiv ca eu nu sunt conectata la TV-ul lor interior al natiunii, ei devin telecomanda si vor sa-mi comute canalul, incercand cu bunavointa sa-mi suplineasca, carentele informationale, de buna fiintare in lume, de buna crestere (interioara:)) . Si dupa multa lupta cu inamicul intruzionist in ale mele lumi personale, uneori se intampla sa renunt si sa devin spectator maraitor si monosilabic la show-ul tv-listico – uman care mi se insiruie in fata ochilor si urechilor, la “oferta de 2 in 1” adicatelea pe viu prin purtatorul uman de televizor . Descoperi cu stupoare ca de cand nu te-ai mai uitat la tv , imaginea se invarte in acelasi cerc… nimic nou sub soarele tarisoarei, poate personajele se mai schimba, dar peisajul social este acelasi…. poate ca putin mai degradat, sau ii vezi tu decaderea mai clar prin distantare. Descoperi cu suparare ca te poti conecta foarte repede la acea lume care ti se prezinta, prin furia si nemultumirea pe care ti-o declanseaza.
Si aici apare dilema: cum te eliberezi de televizorul din tine? Bun, din casa l-am scos, dar nu-l pot scoate din casa tuturor oamenilor cu care socializez. Si pe ce frecvente mai socializez daca eu si oamenii cu care intru in contact suntem conectati la prize diferite cu incarcatorul de baterii interioare? Si cum scapi de televizorul din celalalt? Ca sa-i scot si pe ei din viata mea, parca nu prea-mi vine ca nu vreau sa-i transform intr-o jungla umana si eu vietuind singur printre liane si luptandu-ma cu vicisitusidile mediului. Si ce faci cand mergi pe strada sau interactionezi cu livratorii de servicii publice care au si ei televizor incorporat la purtator si il manifesta cu sonorul dat pe maxim?
Cercul vicios incepe si se incheie cu aceeasi intrebare: cum scap de televizorul din interior?
cibela 