Exista nepotrivire de caracter in cuplu? Sau ne alegem perechea dupa nevoile noastre, constiente sau ascunse mintii noastre? Vedem la tot pasul cupluri pe care le privim cu uimire neintelegand de ce sunt impreuna, pentru ca par a fi atat de nepotriviti… Cheia sta in spatele aparentelor. Sunt convinsa ca daca am cunoaste fiecare parte a cuplului in profunzime am intelege sensul relatiei si ce nevoie adanca isi satisfac unul altuia.
Auzim mereu in jurul nostru oameni care se plang de partenerul de cuplu si se intampla sa intrebi de ce mai sta impreuna cu cealalta persoana. De obicei explicatia sta intr-o dependenta neasumata, de genul : nu pot altfel pentru ca nu am unde sa merg, sau pentru ca am copii sau pentru ca daca eu plec celalalt nu supravietuieste fara mine, etc…Nu auzi ” stau pentru ca vreau”, unde ar aparea responsabilizarea si asumarea de a fi in relatia aleasa. Nu ne mai alegem perechea fiind conditionati social, cel putin nu constient, asadar ar fi sanatos pentru ambii membri ai cuplului sa isi asume alegerea de a fi in acea relatie cu tot ce aduce ea in viata fiecaruia. Sau auzim motivatia cum ca persoana ar sta in cuplu pentru calitatile celuilalt, respingand defectele… Oare asa sa fie? Nu cred ca ne alegem doar bucati din celalalt si restul speram sa dispara, sa nu functioneze. Fiecare suntem facuti din calitati si defecte. Ar fi bine ca pe langa asumarea alegerii de a fi in cuplu sa ne intrebam cum gestioneaza celalalt defectele noastre. Pentru ca nu numai el este imperfect, nu?
Vorbesc aici mai ales de cuplurile care stau ani si ani impreuna, plangandu-se permanent de celalalt, parand a fi intr-un razboi permanent, in care intotdeauna celalalt are sacul cu probleme si noi suntem bunii, condamnati sa il suportam, sa traim intr-o situatie fara iesire. Oare asa sa fie? Surpriza apare cand crezi in adevarurile unei parti si ii oferi suport pentru a se desparti asa cum sustine ca doreste. Te vei intalni cu realitatea, tu, nu cel pe care vrei sa-l ajuti. Vei descoperi ca nu vrea sa iasa din cuplu, sau iese si revine dupa un timp, sau iese si isi alege un partener asemanator si ciclul relationar se reia. Sau poate ca omul se afla intr-un moment al vietii cand chiar doreste sa vindece ascunzisuri din el. Atunci, de fapt el va face singur pasul – pasul catre vindecarea personala, desi pare a fi un pas de eliberare din relatie – , iar suportul pe care i-l poti oferi este adiacent. Nu devii salvatorul vietii lui cum isi doreste sau poate ca ti-ai dori daca esti salvator de profesie :), ci ramai prietenul care poate asculta si merge alaturi, dar caruia nu ii atribuie deciziile personale.
Scriu randurile astea atat pentru cuplurile “razboinice” care isi traiesc viata pe campul de lupta al relatiei, dar si pentru prietenii de buna credinta care doresc sa ajute o persoana sa iasa din cosmarul in care traieste. Ar fi bine ca fiecare dintre cei implicati intr-o astfel de situatie sa se intrebe care ii este nevoia din spatele alegerii. Daca nu cumva defectele celuilalt raspund unor nevoi profunde ale mele si astfel toata situatia potrivnica imi ofera de fapt ce cer eu intr-o relatie. Poate ca uneori stam cu celalalt pentru defectele lui, nu pentru calitati asa cum ne place sa credem. Sa recunoastem asta este greu, pentru ca presupune o privire autentica spre defectele noastre.
Sa exemplific putin… De exemplu o femeie sta cu un barbat care pare a fi neputincios, joaca jocuri, bea, nu se implica in viata de cuplu, etc. Oare ea, nu are nevoia ascunsa de a controla tot in viata ei, inclusiv pe celalalt? Oare daca ar avea un partener puternic si activ s-ar simti bine in pielea ei sau ar fi in contact cu vulnerabilitatea si neputinta ei nerecunoscuta? Oare tot procesul de schimbare a celuilalt in care s-a angrenat nu este chiar scopul pentru care sta in aceasta relatie, nu este chiar sursa ei de putere si sensul relatiei pentru ea? Un barbat care sta cu o femeie cicalitoare nu se simte securizat tocmai de acest defect pe care il respinge zilnic? Sau scuza pe care i-o ofera defectele iubitei de a sta departe de cuib, raspunde de fapt nevoii lui de neimplicare in relatie, pentru ca ii este frica de responsabilitate sau de altele… Un iubit gelos si posesiv este chiar asa de chinuitor cum afirmi sau te face sa te simti iubita, dorita sau mai presus de alte femei sau iti da siguranta ca iti apartine numai tie, sau iti da linistea ca nu te va parasi sau…. poate ca si tu esti la fel de geloasa si posesiva. Un iubit dominator despre care te plangi ca te sufoca si iti dicteaza fiecare pas din viata poate ca de fapt iti ofera confortul de a decide alcineva pentru tine ce alegeri sa faci in viata. Sauintr-un alt caz, el nu vrea sa se casatoreasca cu tine, iar tu esti suparata pe el, dar in acelasi timp iti proclami peste tot principiile de femeie independenta… Esti chiar o femeie care a ales independenta ca o nevoie reala a sufletului tau sau in spatele acestei atitudini, care pare ca iti domina viata, sta o rana nerecunoscuta si multa frica… iar nevoia ta reala este de a fi o femeie maritata care sa simta ca apartine unui barbat… poate ca tu iti doresti sa te casatoresti, dar in acelasi timp iti este frica….. poate, poate …
Ne intalnim cu tragedia autentica in momentul in care vedem femei stand toata viata in postura de victima, agresate de un barbat violent . Uneori ea fiind agresor pentru proprii ei copii, nerecunoscand asta bineinteles. Ea victima, nu ar putea sa vada agresorul dinlauntru. Acest subiect este mult prea complex pentru a putea fi tratat cu usurinta in doua vorbe si-un tipar de inteles. Dar ramane intreabarea de baza: de ce are nevoie acea femeie sa traiasca postura de victima? Carei nevoi raspunde aceasta postura? Oare cata agresivitate inchide in ea si manifesta victima? Oare cat cauta si provoaca agresiunea? Departe de mine gandul de a incrima victima si justifica agresiunea. Dar a incerca sa raspunda la intrebarile de responsabilizare si asumare a alegerii situatiei in care se afla, o poate ajuta sa gaseasca cai de a iesi din malaxorul victimiadei si a-si recapata libertatea si puterea de a fi om intreg. De a iesi din postura de personaj din povestea propriei vieti.
Acestea sunt doar niste exemple simpliste pentru a-mi explica spusele anterioare. In spatele fiecarei strambaciuni dintr-o relatie sunt mult mai multe, mai complexe si mai adanci substraturi. Nu exista explicatii – tipar, bune de aplicat oricarei relatii si oricarui comportament. Eu spun doar ca in momentul in care stai intr-o relatie in care te simti constrans sau neimplinit, sa te intrebi de ce ALEGI TU sa stai in relatie, asadar in loc sa arati acuzator catre celalalt sa intorci privirea catre tine si sa te intrebi care-i nevoia pe care ti-o satisfac defectele celuilalt pe care le respingi neobosit, cu inversunare constanta si incerci sa le transformi in altceva. Sa nu te lupti cu defectele lui si sa consideri ca stai doar pentru partea “buna” din el.
Cine ai fi tu intr-o relatie in care celalalt ti-ar oferi ceea ce crezi ca vrei, cine ar fi celalalt fara defectele care te incurca… Daca privind catre celalalt te uiti intr-o oglinda perfecta sau intr-o oglinda inversa in care el e fata, iar tu reversul medaliei ? Si, iata! cum apare perfectiunea in cuplul imperfect… Iata sufletul pereche acolo unde eu credeam ca ma intalnesc cu dusmanul – doua fete ale aceleiasi medalii, asadar un intreg … Ai sansa reala sa te intalnesti cu dusmanul din tine daca te opresti din a-l ataca pe cel de langa tine … Mare sansa, ratata de multi oameni…
cibela 